2 Samuel 7:1-16

Dumnezeu încheie legământ cu David

(1 Cron. 17:1-15)

1După ce regele s-a stabilit în palatul lui și după ce Domnul i-a dat odihnă, scăpându-l de toți dușmanii din jurul lui, 2i-a zis profetului Natan:

‒ Iată, eu locuiesc într-un palat din cedru, iar Chivotul lui Dumnezeu locuiește în mijlocul unor pânze de cort.

3Natan i-a răspuns regelui:

‒ Du-te și fă tot ceea ce ai pe inimă, căci Domnul este cu tine!

4În noaptea aceea însă, Cuvântul Domnului a venit la Natan, zicând:

5„Du-te și spune-i slujitorului Meu David: «Așa vorbește Domnul: oare tu Îmi vei construi Mie o Casă de locuit? 6Căci Eu n-am locuit într-o Casă din ziua în care i-am scos pe fiii lui Israel din Egipt și până în ziua aceasta, ci am călătorit cu ei într-un cort și într-un tabernacul. 7Pretutindeni pe unde am călătorit împreună cu toți fiii lui Israel, am spus Eu oare vreun cuvânt vreuneia dintre semințiile lui Israel, cărora le poruncisem să păstorească poporul Meu Israel, și le-am zis Eu: ‘De ce nu-Mi construiți o casă din cedru?’».

8Prin urmare, să-i spui slujitorului Meu David, astfel: «Așa vorbește Domnul Oștirilor: Eu te-am luat de la pășune, dinapoia turmei, ca să fii conducătorul poporului Meu Israel. 9Am fost cu tine pretutindeni pe unde ai mers și i-am nimicit dinaintea ta pe toți dușmanii tăi. Acum îți voi face un nume mare, precum numele celor mari de pe pământ. 10Voi pregăti un loc pentru poporul Meu Israel și îl voi planta acolo, ca să locuiască singur, fără să mai fie tulburat și fără ca fiii nedreptății să-l mai poată asupri, așa cum făcuseră mai înainte, 11încă din zilele în care poruncisem să fie puși judecători peste poporul Meu Israel. Și îți voi da odihnă în mijlocul tuturor dușmanilor tăi.

Acum Domnul te înștiințează că Domnul Însuși îți va întemeia o dinastie.
12Când ți se vor împlini zilele și vei adormi alături de strămoșii tăi, voi ridica un urmaș după tine, care va ieși din trupul tău, și-i voi consolida domnia. 13El va construi Numelui Meu o Casă, și Eu îi voi consolida pentru totdeauna tronul domniei lui. 14Eu îi voi fi Tată, iar el Îmi va fi fiu. Când va păcătui, îl voi mustra cu nuiaua oamenilor și cu loviturile fiilor omului, 15dar îndurarea Mea nu se va depărta de la el, așa cum am îndepărtat-o de la Saul, pe care l-am înlăturat dinaintea ta. 16Ci dinastia ta și regatul tău vor rămâne pentru totdeauna înaintea Mea, iar tronul tău va fi consolidat pentru totdeauna»“.

Copyright information for RonNTR